Ea adună cele mai frumoase povești de viață din țară. O vezi cu microfonul în mână abordând oameni și subiecte din cele mai interesante. Inga Cebotari este una dintre moderatoarele emisiunii ”Istorii Urbane” la TNT și a acceptat provocarea lansată de site-ul ”Everyday Journalism” în parteneriat cu magazinul ”My London Shop”.

IMG_4961_edited1

-Într-un interviu spuneai că ai copilărit la țară și că atunci când ți-ai început studiile la Chișinău nu cunoșteai prea multe lucruri despre stil. Ce s-a schimbat între timp și cum ai reușit să treci prin această transformare?

-Am venit la Chișinău, recunosc, cu un stil de provincie. Mă îmbrăcam atât de penibil în primul an de facultate. Cred că colegele mele râd și azi pe seama modului în care îmi făceam apariția la ore. Pe atunci, credeam că e tare stilat să potrivești o pereche de balerini cu floare la un costum sportiv (zâmbește). Rușinos, dar adevărat! Ce-i drept, sufla vântul prin garderoba mea, așa că făceam combinații din ce aveam. Când ieșeam la întâlnire cu vreun cavaler scoateam în lumină unica pereche de adidași în nuanțe alb-roz și o geacă albă. Mă simțeam atât de specială. Treptat și involuntar preferințele mele s-au schimbat, ca și posibilitățile de a-mi cumpăra haine. Acum sunt adepta ojei de culoare violet-albastru închis spre negru, inclusiv, a bocanilor si paltoanelor bărbătești, a fustelor vaporoase, rochiilor drepte și largi, a pantalonilor cu talie înaltă, toate lipsite de culori criante, majoritatea croite pe alb-negru! Cred că, schimbările legate de vestimentație sunt radicale!

IMG_4947_edited1

-Care sunt lucrurile din garderoba ta la care nu vei renunța niciodată? De ce?

-Cămașa alba și cardiganele de stofă groasă ori împletite. De multe ori prietenul meu mă ceartă că nu îmi schimb hainele, precum că oamenii or să se gândească că duc lipsă de mai multe opțiuni vestimentare. Dar eu mă simt bine, în orice perioadă a anului, într-o cămașă albă tip bărbatesc cu o pereche de adidasi și blugi, iar când aleg altă ținută să trag pe mine, neapărat, un cardigan lung împletit.

IMG_4974_edited1

-Cât de des faci shopping? Unde și cât investești?

-Eu am un obicei, de fiecare dată când primesc salariu să dedic o mică parte din el pentru o haină. Și atunci conștient îmi fac timp de shopping. De regulă, vizitez unul și acelaș butic în care se vând creațiile unui designer de la noi, Radion Cicic. Ceva mai mult îmi permit când ies în afara țării. De exemplu, din ultima vacanță petrecută în Londra m-am întors cu 9 perechi de papuci, pe care am cheltuit în total până la 1000 de lei. De asta, ador reducerile. Cert, este că, niciodată n-am să dau pe un lucru ultimii bani din buzunar. La shopping sunt o fire destul de echilibrată și chibzuiesc mult.

IMG_4913_edited1

-În afară de un stil bine definit, ce calități ar trebui să mai aibă o femeie? Dar un bun reporter?

-Un reporter, fie bărbat ori femeie trebuie să fie mai întâi de toate un om sincer, înțelegător și responsabil. Femeile de azi sunt atât de frumoase, dar uită să fie măcar din când în când- bune! Bunătatea este calitatea cea mai importantă a unei femei, în opinia mea.

IMG_4870_edited1

-Se spune că haina nu-l face pe om. În zilele noastre mai e valabil?

-Industria vestimentară, promovarea accentuată a modei și a tendințelor fashion a evoluat atât de mult, încât imaginea unui om a devenit amăgitoare. De asta, consider că zicala haina nu-l face pe om e mai valabilă ca niciodată.

-Ai recurs vreodată la ajutorul unui stilist? De ce? Crezi că ar trebui din când în când să cerem opinia unui specialist sau ne sunt de ajutor și site-urile, revistele de modă?

-La ajutorul unui stilist am recurs doar în cadrul ședințelor foto. Dar, consider că ar fi bine să le cerem ajutorul. Avem stiliști talentați în țara noastră, deschiși pentru a da sfaturi. Site-urile de modă sunt chiar un instrument de educare. Eu, dacă nu știu în ce să mă îmbrac, recunosc că deschid unele portaluri și încep să caut tangente între garderoba mea și ce se prezintă acolo. Mă ajută mult când vreau să fiu mai originală.

IMG_4883_edited1

-Și spre final, cum a fost experiența ta în proiectul ”Fashion Journalism” ?

-Of, sunteți atât de tari!!!! Recunosc că alături de voi am trăit cea mai frumoasă experiență de până acum, la acest capitol. Ylianna mi-a sugerat câteva ținute care sută la sută mă reprezintă. Mai mult, am decis să nu mă mai despart de fusta roz în care am pozat, așa că am cumpărat-o imediat de la My London Shop. Oxana Gutu, mulțumesc pentru buna dispoziție și ție Victoria, pentru atenția acordată.

 

Sursă: everydayjournalism.md

Partenerul proiectului: My London Shop

Stilist: Ylianna Danko

Fotograf: Oxana Guțu

Autorul proiectului: Victoria Ungureanu