Salutare tuturor pasionaților de modă și iubitorilor de frumos!

 

   Se spune că suntem suma oamenilor pe care îi lăsăm să facă parte din viața noastră. Bazându-mă pe acest principiu, încerc mereu  să adun în jurul meu oameni talentați cu viziuni noi și creative alături de care să generez noi idei, și să creez proiecte inspiraționale. Unul dintre acești oameni este Sergiu Rotaru –  un tânăr fotograf  cu care am realizat în ultima perioadă o mulțime de proiecte.

 Unul dintre cele mai remarcabile proiecte în care ne-am implicat este cel organizat de PHOTO VOGUE FESTIVAL. Cea de-a 6-a ediție, intitulată REFRAMING HISTORY, are ca scop reinterpretarea  istoriilor celebre. Astfel a luat naștere ideea de a reinventa istoria de viață a marelui pictor neerlandez, Vincent Willem van Gogh. 

Autoportret cu urechea bandajată – pictat în luna ianuarie a anului 1889; 

  Pictorul post-impresionist  ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe. Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume.

Vincent Willem van Gogh este considerat unul dintre cei mai importanți pictori din istorie, cu toate astea faima sa a crescut în anii de după moarte. 

  Conform surselor oficiale, Vincent Van Gogh a murit sărac,  suferind de multe boli, în  special de afecțiuni psihiatrice. Medicii și criticii de artă îl evitau, considerând-ul nebun. Aceștia erau uimiți de violența culorilor, de confruntarea dintre roșu, galben  și albastru.  

Însă, cum ar fi fost viața marelui artist dacă picturile sale erau apreciate la justa lor valoare, dacă ar fi făcut bani din creațiile sale și popularitatea lui ar fi atins apogeul ?! 

Anume aceste întrebari m-au  motivat să reinventez istoria sa de viață, oferindu-i prin intermediul acestui proiect prestigiu, apreciere și celebritate.  Idee salutată și de fotograf.

   Citez: ”Acest proiect fotografic și-a propus din start să creeze  un contrast dintre trecutul sumbru și prezentul glorios.  Emoțiile sumbre din trecut au fost în opoziție cu fericirea, siguranța de sine și vigoarea din prezent. Acum, imaginea pictorului a renăscut. Reputația lui de Artist a fost restabilită! ” (Sergiu Rotaru– fotograf)

Autoportret – 1889

Still life of flowers by Vincent van Gogh  1887

  Se știe bine că Van Gogh avea un stil aparte, original și neconvențional. Toate creațiile sale au ca punct central culorile vibrante, îndrăznețe și adesea ireale, care transmit emoții și creează atmosferă.  Aceeași paletă de culori și motivele florale, prezente în tablourile sale, am încercat să le reproduc în stilistica ținutelor. Provocare a fost destul de mare, în contextul în care în Chișinău diversitatea de stiluri și culori este extrem de restrânsă. Însă, mi-a venit în ajutor echipa brandului Viggo Moldova .

   Citez: ”Vara cere culori în vestimentație, iar noi avem grijă ca fiecare bărbat să aibă un boom de culoare în garderoba sa. Astfel am creat colecția de cămăși cu print floral, din bumbac super fin, ce duce cu gândul la vacanțele estive și starea de bine. Acestea  se adapteză temperaturii corpului, asigurând confort termic pe tot parcursul zilei. 

Același lucru îl putem spune și despre colecția originală de sacouri în culori vibrante, din  texturi și fibre naturale, pe care o găsiți  doar la #viggo.  În materie de stofe pentru colecția de vară, optam pentru combinații de in, mătase și lână prelucrată.” (Olga Rastașanu– Consultant de imagine ”Viggo”)

 Fiecare pasionat de modă știe că un accesoriu poate da viaţă unei ţinute neinspirate, iar stilul incofundabil  al lui Vincent van Gogh ne demostează acest lucru încă odată.  Chiar dacă  își asorta  involuntar ținutele cu căciuli și pălării dintre cele mai diverse, acestea i-au definitivat stilul personal, iar pentru a reproduce cât se poate de bine viziunile stilistice ale acestuia, am ales doua accesorii  reprezentive de la pălărierul  Chirosca Iuliana– fondatoarea brandului Julie Anne Millinery. 

 Citez: ”Deşi în ultimii ani pălăria a intrat într-un con de umbră, fiind mai degrabă asociată cu vacanţele de vară şi cu soarele, o fedora, un trilby sau o panama hat nu se demodează niciodată. E nevoie doar de ceva curaj şi imaginaţie pentru a o asorta cu trend-urile actuale. E greu să mi-l imaginez pe Van Gogh fără pălăria pefect asortată ținutei de zi. Făcea parte din trademark-ul personal. Acest accesoriu atemporal, este ca o stare de spirit, iar purtătorii ştiu exact despre ce vorbesc acum.

  În opinia mea din garderoba niciunui domn nu ar trebui să lipsească pălăria clasică. Simplitatea, liniile stricte şi proporţiile bine determinate sunt câteva dintre caracteristicile acesteia. Recomand acest accesoriu pentru că este versatil în alegerea ţinutei cu care urmează a fi asortată. Un prototip atemporal, care a reuşit să dăinuie în timp, fiind unul dintre cele mai longevive modele.” ( Chiroșca Iuliana– pălărier)

   Bucuroasă că ați ajuns până la finele acestui articol și pentru că ați revizuit întregul concept, vă invit să descoperiți    toată galeria de imagini și echipa  care a lucrat la acest  proiect creativ. Click:

 AICI